Sf. Ubald de Gubbio

• Episcop
• c.1085-1160
• n.: în c.1085, Gubbio, Ancona, Umbria, Italia
• d.: la 16 mai 1160, Gubbio, Ancona, Umbria, Italia
• 16 mai (latin)

Numele de Gubbio face vie în memorie imaginea blândului sfânt Francisc, care îmblânzeşte temutul lup. Cu un secol mai înainte un alt sfânt, blând şi curajos, adusese liniştea în oraşul medieval umbric, îmblânzind lupi mult mai de temut. Biografii săi povestesc că în timpul unei neînţelegeri citadine furibunde episcopul Ubaldo a fost văzut aruncându-se între adversari, pentru a-i împăca. Dar nu a fost cruţat, şi numai când a căzut la pământ, cetăţenii, căiţi şi încurcaţi, au depus armele, uniţi în sfârşit de acelaşi sentiment de îngrijorare faţă de iubitul episcop.

Ubaldo era născut dintr-o familie nobilă de origine germanică pe la anul 1085. Rămas orfan de ambii părinţi la vârsta tânără, a fost crescut de către un unchi, care s-a îngrijit de educarea lui pe solide baze religioase. Dar când, având nu mult peste cincisprezece ani, şi-a exprimat dorinţa de a se retrage în singurătate şi a duce o viaţă de pustnic departe de ademenirile oraşului, acelaşi unchi s-a opus dorinţei, permiţându-i totuşi să ducă o viaţă comună la canonicii sfântului Secundus. În anul 1104 a fost hirotonit de către episcopul Ioan, care l-a voit alături de sine, pentru a-i încredinţa reforma disciplinei bisericeşti.

În anul 1114 Ubald a primit hirotonirea sacerdotală şi a fost ales îndată prior al comunităţii religioase primite în casa parohială a sfântului Marian, titularul catedralei. Micii comunităţi i-a dat un nou elan ascetic, după exemplul sfântului Petru Damian, care transformase Fonte Avellana într-un centru exemplar de viaţă religioasă. Spre Fonte Avellana s-a îndreptat acelaşi Ubaldo, după ce un incendiu devastase în anul 1126 catedrala şi casa parohială, împrăştiind comunitatea sa.

În anul 1129 papa Honoriu al II-lea l-a numit episcop de Gubbio şi i-a dat el însuşi consacrarea. Episcopatul său a durat treizeci şi unu de ani. Iubit de popor pentru fermitatea cu care i-a apărat pe cei slabi contra aroganţei feudalilor, episcopul Ubaldo a ştiut să-şi câştige recunoştinţa tuturor locuitorilor oraşului în anul 1155, salvând oraşul de la distrugerea totală de către Frederic Barbarossa. Dar Ubaldo era cu totul omul păcii: recurgea întotdeauna la armele convingerii, ale carităţii şi ale bunătăţii, pentru a-i îndupleca şi pe adversarii cei mai încăpăţânaţi.

A murit în zorii zilei de 16 mai 1160. Tributul unanim de devoţiune al celor din Gubbio, care l-au proclamat patronul lor ceresc imediat după moarte, a anticipat recunoaşterea oficială a Bisericii, care l-a inclus în catalogul sfinţilor abia după treizeci de ani, la 5 martie 1192.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei