Sf. Marcelin

• Papă, martir
• 26 aprilie (latin)

Este binecunoscut faptul că primii creştini şi chiar Sfinţii Apostoli nu se gândeau să lase mărturie şi documente pentru posteritate, ci grija lor principală era de a urma cu credinţă „Calea, Adevărul şi Viaţa” aduse în lume de Cristos, Dumnezeul venit între oameni, şi de a se face vrednici să fie primiţi în împărăţia lui Dumnezeu. Trebuie să ţinem seama şi de împrejurarea că mulţi dintre cei care îmbrăţişau „vestea cea bună” – Evanghelia – erau oameni simpli, fără ştiinţă de carte, nedeprinşi să consemneze în scris, sau să imprime în diferite forme amintirea persoanelor şi evenimentelor timpului. Pentru acest motiv, documentele rămase din primele timpuri sunt foarte rare şi neclare.

Astfel, din lipsă de date, multă vreme Papa Marcelin a fost confundat cu Papa Marcel I, a cărui comemorare se face la 16 ianuarie. Cercetările mai atente au arătat că Marcelin a condus Biserica în două perioade, 295 şi 304- 305, înaintea Sfântului Marcel. Despre el nu se mai ştie altceva decât că a fost înmormântat în cimitirul Priscilei, lângă Sfântul martir Crescenţian. Marcelin a fost la cârma corabiei lui Petru tocmai în focul marii prigoane începută de Diocleţian în anul 303, când împăratul poruncise, sub ameninţarea cu moartea, să fie predate toate cărţile sfinte ale creştinilor spre a fi arse. În veacul al V-lea, s-a afirmat că însuşi Papa Marcelin, îngrozit de pedepsele crunte ce se aplicau celor care erau aflaţi că ascundeau aceste cărţi, ar fi devenit „trădător al sfintelor cărţi”. Sfântul Augustin răspunde că nu poate fi considerat „trădător” un episcop care şi-a dat sângele şi viaţa pentru Cristos.

Sfântul Marcelin era deci anterior amintit la 23 aprilie şi 25 octombrie. Noul calendar îl aminteşte acum doar la 26 aprilie, menţionând că documentele asupra vieţii lui sunt încă în studiu, şi deci nu mai este trecut în calendarul universal, ci numai în calendare regionale. Amintirea lui, venerată chiar din primele veacuri, ne aminteşte epoca de glorie a creştinismului, când creştinii, credincioşi de rând şi păstori, îşi lăsau amintirea întipărită nu în file de cărţi ori blocuri de piatră, ci în inimile urmaşilor, şi cu siguranţă în Cartea Vieţii.

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti