Sf. Iudita din Prusia
- văduvă
- ??-1260
- n.: în ??, Sangerhausen, Turingia
- d.: la 12 mai 1260, Kulmsee, Prusia
- 5 mai (latin)
Vechiul regat al Prusiei îşi alesese de patroană pe Sfânta Iudita, sau Iutta. Ea era de loc din Turingia; rămasă văduvă, s-a retras într-un ţinut nelocuit din apropiere de Kulmsee, şi aici a trăit în cea mai mare austeritate până la moartea sa, în 1260. Este una din grupul de femei narile şi curajoase care, rămânând văduve, au ales calea unei vieţi dăruite ea totul lui Dumnezeu şi unei intense trăiri spirituale. Aceasta este o chemare deosebită, despre care se poate spune: «Nu toţi înţeleg cuvântul acesta».
Datorită experienţei lor de viaţă şi apoi a elanului sufletesc în practicarea virtuţilor creştine, ele deveneau sfetnice şi model atât pentru tinere cât şi pentru persoanele în vârstă, atât pentru cele căsătorite cât şi pentru văduve. În viaţa Bisericii, chiar de la început, după cum reiese din Faptele Apostolilor şi scrisorile Sfântului Pavel, văduvele, «adevăratele văduve», spune Apostolul Neamurilor, au jucat un rol însemnat şi comunitatea creştină le-a acordat o consideraţie aparte. Multe dintre ele au fost ridicate la cinstea altarelor, cum este şi Sfânta Iudita, comemorată astăzi.
Faptul că a fost aleasă de patroană a unei ţări cunoscută prin pornirile războinice se datoreşte asemănării de nume cu femeia luptătoare de care ne aminteşte Vechiul Testament: Iudita, din localitatea Betulia. În Biserica creştină, văduvele temătoare de Dumnezeu au continuat lucrarea dreptei Iudita, „omorând” prin viaţa lor sfântă, prin rugăciunea şi sacrificiul lor, pe duşmanul de totdeauna a sufletului omenesc.
Numele Iuditei este forma feminină a masculinului Iuda, şi arată o persoană care aparţine tribului lui Iuda. Poporul evreu este împărţit în douăsprezece triburi, după cei doisprezece copii ai patriarhului Iacob. Înainte de a muri, bătrânul Iacob a chemat pe copiii săi, i-a binecuvântat şi a prorocit viitorul ce-i aştepta: «Adunaţi-vă, ca să vă spun ce are să fie cu voi în zilele cele de apoi… ludo, pe tine te vor lăuda fraţii tăi… Pui de leu eşti, ludo, fiul meu. Nu va lipsi sceptru din Iuda, nici toiag de cârmuitor din coapsele sale, până ce va veni împăciuitorul, căruia i se vor supune toate popoarele!» De fapt, din urmaşii lui Iuda au fost David, Solomon şi regii următori, şi din neamul lui după firea omenească face parte şi Isus Cristos împăciuitorul. Pentru acest motiv, numele lui Iuda era nume de mare cinste, arătând apartenenţa la familia umană a lui Mesia. S-a creat şi forma Iudita, pentru femei. în Isus Cristos se împlinesc cuvintele Patriarhului Iacob, căci el devine conducător, nu al unui singur popor, ci al tuturor neamurilor, şi nu al unei împărăţii pământești, ci al împărăţiei cereşti în sufletele oamenilor.
Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti