Fer. Ioan Suciu

• Episcop, martir
• 1907-1953
• n.: la 3 decembrie 1907, Blaj
• d.: la 27 iunie 1953, Sighetu Marmației
• 2 iunie (bizantin)

Episcopul Ioan Suciu s-a născut în 3 dec. 1907, la Blaj (pe atunci Balázsfalva), în jud. Alba, fiind al patrulea, cronologic, dintre cei 5 băieți și 4 fete ai preotului greco-catolic Vasile și ai Mariei. În 1914 a început școala primară în localitatea natală, iar clasa a IV-a primară a urmat-o la Beiuș. Studiile secundare le-a făcut la Liceul de băieți Sf. Vasile cel Mare din Blaj, unde, în 1925 a promovat examenul de bacalaureat. A fost trimis la Roma, împreună cu prietenul său, viitorul Episcop martir Tit Liviu Chinezu. Între 1925-1932 a fost alumn al Colegiului Grec Sf. Atanasie din Roma (cu o întrerupere, din august 1929 până în noiembrie 1930, când a revenit țară din motive de sănătate). În 1927 a obținut doctoratul în Filosofie la Institutul De Propaganda Fide iar mai târziu, în 1932, doctoratul în Teologie la Institutul Angelicum.

După ce, la 30 noiembrie 1930, a fost ridicat la treapta diaconiei, în 29 noiembrie 1931 a fost hirotonit preot în capela Colegiului Grec Sf. Atanasie din Roma, de către Episcopul Piotr Bučys. Reîntors la Blaj, între 1932-1935, a predat religie și limba italiană la Liceul comercial de băieți. Apoi, până în 1939, a fost profesor de religie la Liceul de băieți Sf. Vasile cel Mare, îndeplinind totodată, între 1936-1938, funcțiunea de rector al Institutului Vancean. Din 1939 a fost profesor de teologie morală la Academia de Teologie din Blaj. A fost un remarcabil orator, a știut să deschidă inimile tinerilor. A înființat revista pentru copii Marianistul (1933-1934), care s-a răspândit în toate școlile din Ardeal și apoi, revista Tinerimea nouă (1934-1940).

La 25 mai 1940, Papa Pius al XII-lea l-a numit Episcop auxiliar de Oradea Mare, titular de Moglaena. Consacrarea episcopală a avut loc la 20 iulie 1940, în Catedrala din Oradea, Episcop consacrator fiind IPS Valeriu Traian Frențiu, asistat de PS Iuliu Hossu și PS Ioan Bălan. În cuvântarea de la consacrarea sa episcopală spunea: „Sfințirea mea întru arhiereu nu o simțesc ca o urcare pe un tron bisericesc, ci ca o întronare pe cruce. Simțesc că am logodit nu slujba înaltă cu jilț de purpură, ci interesele eterne ale lui Cristos, Biserica Sa, Turma Sa. Știu că acum va să se plinească în mine «ceea ce lipsește patimilor lui Isus Cristos pentru Biserica Sa». Voi fi tovarășul cununei de spini a lui Isus Cristos…”

Ca Episcop auxiliar s-a remarcat printr-o intensă activitate pastorală, fiind considerat un remarcabil orator. A editat catehisme pentru clasele primare, cărți pentru tineret, a publicat numeroase articole și manuale. Din septembrie 1940, a administrat parohiile Eparhiei de Oradea Mare încorporate în Ungaria ca urmare a Arbitrajului de la Viena. Apoi, din 25 iulie 1941, PS Ioan Suciu și-a menținut funcțiunile, dar sub autoritatea noului Administrator Apostolic pentru aceste parohii, Episcopul Iuliu Hossu (schimbarea era datorată numirii lui IPS Valeriu Traian Frențiu ca Administrator Apostolic al Arhieparhiei de Făgăraș și Alba Iulia).

În 18 decembrie 1946 a fost numit ad nutum Sanctae Sedis Administrator Apostolic al Arhieparhiei de Făgăraș și Alba Iulia, fiind recunoscut la 4 februarie 1947 de către Guvernul României, care însă, la 4 sept. 1948, l-a depus din funcție. Motivul a fost faptul că Episcopul Suciu a luptat cu multă putere pentru apărarea Bisericii Greco-Catolice împotriva persecuțiilor regimului comunist, explicând clerului și credincioșilor cât de grav ar fi fost să își renege credința față de Episcopul Romei. Încă din 1947 începuse o intensă acțiune pastorală în peste 600 de parohii, prin predici, conferințe și scrisori pastorale. Au urmat, în lunile septembrie-octombrie ale anului 1948 și o serie de arestări de scurtă durată la Sibiu și Codlea.

La 5 octombrie 1948, a emis o circulară pentru popor, în care îndemna: „Pentru Biserica Română Unită acum este ceasul Vinerii Mari […] Nu vă lăsați amăgiți de comitete, de vorbe, de vești, de minciuni […] Nu puneți iscălitura voastră pe nici un fel de hârtie…” Tot în octombrie 1948, a adresat tinerilor o scrisoare în care îi încuraja: „Este ceasul eroismului creștin pe pământul României […] Ridicați-vă batalioane de conștiințe creștine, de inimi și vieți: Cetatea Bisericii în Neamul Românesc este lovită de fiii întunericului. Nu vă întristați, nu șovăiți și nu vă înfricați […] Luptați pentru ceea ce este mai scump pe acest pământ. Luptați pentru patrimoniul de adevăr veșnic de lumină.”

A fost arestat definitiv la 27 octombrie 1948, a fost dus (în 29 octombrie), la Ministerul de Interne din București. Aici, în 30 octombrie, a fost dus în „audiență” la ministrul Cultelor, în fața căruia a refuzat să se lepede de credință. Din 31 octombrie 1948, împreună cu ceilalți Episcopi, s-a aflat în arest preventiv la vila patriarhală din Dragoslavele. Aici, în 14 noiembrie și apoi în 3 decembrie 1948, Episcopii au fost vizitați de Patriarhul Justinian însoțit de ofițeri de Securitate, care i-a invitat la defecțiune și i-a anunțat că Biserica lor a fost scoasă în afara legii prin decretul nr. 358/1948. Episcopii au rămas la Dragoslavele până în 26 febr. 1949.

Între 27 februarie – 10 mai 1949, s-au aflat în arest preventiv la Mănăstirea Căldărușani. Din 10 mai 1949, Episcopul Ioan Suciu a fost anchetat la Securitate, apoi, la 3 octombrie 1950, dus la Jilava. La 26 octombrie 1950 a fost încarcerat la Penitenciarul din Sighet, în condiții de exterminare. În luna mai 1951, preoții care se aflau cu el în celulă erau revoltați de faptul că medicul închisorii îl lăsa pe Episcopul Ioan Suciu să moară, dar el, „cu voce stinsă, le-a spus: «Dumnezeu, ca să ne perfecționeze credința, se folosește de oameni, care, ca și bisturiul, provoacă durere; dar ei nu sunt vinovați în măsura în care credem noi. Ei sunt uneltele Domnului…»”

Slăbit de foame, frig, boală și de interogatoriile dure, la 27 iunie 1953 a murit în celula 44, înconjurat de confrații săi Episcopi. S-a stins din viață rugându-se cu toată forța Tatăl nostru și Ave Maria. Confrații de celulă încercau să îl oprească pentru a nu fi auzit de gardian, pentru că striga din toate puterile. A fost înhumat într-un loc neidentificat, în Cimitirul rutean sau în Cimitirul Săracilor din Sighet. Episcopul Ioan Suciu, cel supranumit „Episcopul tinerilor”, care, în timpul vieții, proclama neîncetat eroismul credinței, și-a trăit eroic destinul până la sfârșit. Așa a subscris la rândul său martiriului, ce a fost declarat solemn și pentru acest slujitor al lui Dumnezeu, la 2 iunie 2019, la Blaj, pe Câmpia Libertății.