Fer. Ieremia Valahul

• 1556-1625
• n.: la 7 iunie 1556, Moldova, România
• d.: la 26 februarie 1625, Napoli, Italia
• 8 mai (latin)

La 29 iunie 1556, într-un cătun din Moldova, pe atunci cu numele de Tzatzo, din părinţii Margareta şi Costist Stoica, se naşte fericitul Ieremia, primind la Botez numele de Ion.

Demnă de remarcat în viaţa şi vocaţia lui Ion, este mama Margareta, o femeie plină de credinţă, ce a ştiut să transmită fiilor încă din copilărie, pe lângă educaţia umană, o educaţie profund creştină. De aceea, foarte devreme, ea îi vorbeşte despre suferinţa iadului şi uşurinţa cu care se poate ajunge acolo, ca şi despre frumuseţea vieţii creştine şi a urmării acesteia, adică a cerului. Totodată îi spune că există o ţară încântătoare unde trăiesc creştini buni, unde călugării sunt sfinţi şi unde locuieşte papa, vicarul lui Cristos pe pământ. Bineînţeles că toate acestea nu-l lasă indiferent pe Ion, ci, dimpotrivă, îi aprind în inimă dorinţa de a deveni şi el călugăr, pentru a scăpa de iad şi pentru a fi sigur că va ajunge în paradis.

Astfel, la vârsta de 18 ani părăseşte patria şi merge în Italia „unde se află papa şi sunt călugări sfinţi”. Trecând Carpaţii prin pasul Oituz, ajunge la Alba-Iulia, iar de aici, însoţind un medic italian, Pietro Lo Iacomo, ajunge la Bari. Luminat de providenţă, se duce la Napoli, unde intră în conventul Fraţilor Capucini, primind numele de Ieremia, la 8 mai 1578.

Destinat să-i îngrijească pe confraţii săi bolnavi în Conventul „Sfântul Efrem cel Nou”, din Napoli, îi slujeşte timp de 40 de ani cu aleasă blândeţe şi cu mare dăruire. Clericii şi laicii, îmbolnăvindu-se, cer să fie vizitaţi de fratele Ieremia; însă tocmai în urma vizitei unui bolnav, în iarna anului sfânt 1625, fratele Ieremia este chemat de Domnul în ziua de 5 martie.

La 18 decembrie 1959, papa Ioan al XXIII-lea, îi declară eroicitatea virtuţilor, iar la 30 octombrie 1983 papa Ioan Paul al II-lea îl declară fericit.

Imitator fidel al sfântului Francisc, are o mare iubire faţă de Isus răstignit, faţă de Euharistie şi faţă de sfânta Fecioară Maria, pe care o numeşte „Măicuţa noastră”. Smerit şi curajos, vesel şi harnic, se apropie de toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, sănătoşi şi bolnavi. În bolile grele, cei suferinzi recurg la el şi în momentele delicate îi cer ajutorul medici şi infirmieri, invocându-l ca mijlocitor şi ocrotitor.

Fraţii Capucini din Napoli au aşezat osemintele sale spre cinstire în biserica din Conventul „Neprihănita Zămislire”. Acestea, în împrejurările dramatice din sec. al XVIII-lea, s-au pierdut, însă au fost descoperite la 14 octombrie 1947, în apropierea altarului central al bisericii conventului. Transferate mai târziu la Roma, au fost depuse în biserica „Sf. Laurenţiu din Brindisi”, până la 13 decembrie 1961, când au fost readuse la Napoli. Însă fraţii capucini cred că toţi românii catolici doresc să-l aibă în patrie pe fratele lor Ieremia. În acest scop ei au ridicat la Oneşti un sanctuar dedicat fericitului Ieremia, în care vor fi aduse în curând moaştele umilului frate. Să-l rugăm pe bunul Dumnezeu să grăbească procesul de canonizare şi reîntoarcerea fericitului Ieremia pe meleagurile patriei sale, pentru a ne putea bucura de preamărirea deplină a acestui slujitor atât de credincios Stăpânului veşnic.

Sursa: Fr. Nicolae Zamfirache, OFMCap pt Ercis.ro