Sf. Ermenegild

• martir
• ??-585
• d.: la 13 aprilie 585, Hispalis, Spania
• 13 aprilie (latin)

Întâmplările despre sfântul Ermenegild, interesante ca un roman foileton, au trezit diferite perplexităţi printre istorici şi hagiografi: câte unul cu multă neplăcere îi recunoaşte sfinţenia. Rebeliunea sa armată împotriva tatălui este foarte departe de a fi considerată „justificată” de către toţi. Dezacordul a început deja cu primii patru biografi: în timp ce Ioan, abate de Biclaro şi apoi episcop de Gerona este ostil, iar sfântul Isidor de Sevilla cel puţin perplex, sfântul Grigore din Tours oferă o atentă povestire, iar sfântul Grigore cel Mare schiţează un adevărat şi propriu panegiric. Adevărul, ca de obicei, stă undeva la mijloc. Şi mijlocul practic este acesta. Ermenegild era fiul lui Leovigild, care în anul 567 i-a urmat lui Atanagild şi a fost primul vizigot, care a fost investit cu titlul de rege şi legat imperial în Spania.

Vizigoţii, pe care Clodovec îi alungase definitiv în Spania, îmbrăţişaseră creştinismul, dar într-o formă eretică, cea ariană, propusă lor în a doua jumătate a secolului al IV-lea de episcopul Ulfila (sau Wulfila). Creştini catolici erau însă francii învecinaţi, cu care se încheiau căsătorii din motive politice. Şi Ermenegild, a cărui mamă Teodosia era catolică, primise o educaţie ariană, dar s-a căsătorit cu o prinţesă catolică. Aceasta, Ingonda, era chiar nepoata celei de-a doua soţii a lui Leovigild, Goswinta, văduva lui Atanagild şi ariană „îndârjită”: tradiţionala ostilitate între catolici şi arieni crescuse bineînţeles în Goswinta datorită faptului că fiica sa, mătuşa Ingondei, murise în mod tragic prin mâna unui principe „catolic”.

Goswinta a încercat zadarnic, şi cu bune şi cu rele, să o „convertească” pe Ingonda: într-o zi, după ce o lovise în mod dur, a dezbrăcat-o şi a dus-o cu forţa la o piscină, pentru a o reboteza fără voia ei. Pentru a pune capăt tensiunilor, Leovigild l-a exilat pe fiul său Ermenegild la Sevilla. Aici tânărul a îmbrăţişat catolicismul şi, poate cu aprobarea sfântului Leandru, fratele sfântului Isidor, a pus la punct un plan de răzvrătire contra tatălui, chemându-i în ajutor pe bizantini şi pe suabi. Însă, a fost înfrânt şi s-a predat după garanţiile propuse prin mijlocirea fratelui său Recared.

Fiind aruncat în închisoare la Valencia şi la Tarragona, a avut loc ultimul act al dramei. În ziua de Paşti a anului 585, la 25 martie, Ermenegild a refuzat să primească împărtăşania din mâinile episcopului arian trimis de către tatăl, care a dispus din acest motiv execuţia imediată: tocmai datorită acestei circumstanţe, a avut parte de un adevărat martiriu. La intervenţia insistentă a lui Filip al II-lea, în anul 1586 Sixt al V-lea a fixat comemorarea sfântului Ermenegild martirul la 14 aprilie.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei