Sf. Bernardin din Siena

• călugăr
• 1380-1444
• n.: în 1380, Massa di Carrara, Italia
• d.: în 1444, Aquila, Italia
• 20 mai (latin)

Avea cuvinte foarte aspre la adresa celor care „se leapădă de Dumnezeu pentru o căpăţână de usturoi” şi împotriva „fiarelor cu colţi lungi care rod oasele săracului”. „Dacă ai bunuri mai multe decât îţi trebuie, şi mori înainte de a le împărţi celor săraci, mergi direct în focul iadului”. „O, tu, care ai pe tine atâtea ţoale câte are ceapa, acoperă trupul săracului când îl vezi zdrenţuit şi gol: trupul tău şi al lui sunt un singur trup”. Recurge la asemănări familiare, ca, spre exemplu, ceapa care se ţine prin foile strânse una lângă alta, pentru a arăta necesitatea unirii şi a bunei înţelegeri.

Acest înflăcărat vestitor al Evangheliei s-a născut la Massa, lângă Siena – Italia, în ziua de 8 septembrie 1380. Face studiile de litere, filozofie, drept canonic, teologie şi, la vârsta de 22 de ani, intră în Ordinul Franciscan. După câţiva ani, începe activitatea de predicator, pe care o va continua până în ultima clipă a vieţii. Toate marile oraşe ale Italiei vor asculta cuvântul său. El răspândeşte o devoţiune originală, devoţiune către numele Preasfânt al lui Isus, pornind de la cuvântul Sfântului Pavel: „Nu este dat sub soare alt nume în care să ne mântuim”. Imprimă pe icoane de lemn monograma IHS (iniţialele formulei: Iesous Hemon Soter = Isus Mântuitorul nostru) şi, după predici, le oferă ascultătorilor spre a le săruta. Magistraţii din Siena vor întipări aceste trei litere pe faţada clădirii municipalităţii – Palazzo publico.

În 1444 ţine ultima serie de predici în Siena şi apoi se îndreaptă spre Neapole, pentru a-şi împlini promisiunea ce le-a făcut-o de a le predica şi lor. Oboseala îl doboară şi, istovit, se opreşte în oraşul Aquila, unde, în ziua de 20 mai 1444, închide ochii. Când Bernardin a intrat în Aquila, cetăţenii se aflau în focul unor lupte şi neînţelegeri la care nu au renunţat nici la rugăminţile fierbinţi ale marelui misionar muribund. După ce l-au aşezat în sicriu, au observat un pârâiaş de sânge care curgea din trupul fără viaţă al lui Bernardin; sângele nu a încetat să curgă până când cetăţenii Aquilei nu s-au împăcat; astfel, Bernardin a continuat şi după moarte opera de pacificare căreia i-a închinat întreaga viaţă. Drept recunoştinţă, locuitorii din Aquila au hotărât să înalţe un monument magnific, care a fost realizat mai târziu de Silvestru de Giacomo. După şase ani, este declarat în mod oficial şi solemn Sfânt, întărind astfel cu sigiliul autorităţii Bisericeşti chemarea la cinstirea Numelui Preasfânt al lui Isus.

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti